Comandă online pachetul oferit Revista Re:spiro și editura Viață și Sănătate: cartea Portrere în alb-negru / Biografii ale unor oameni ai curajului, credinței și perseverenței și ultimul număr al revistei.

 

 

Mecanicii, avocaţii, comercianţii şi oamenii din toate ramurile profesionale caută să se instruiască în mod permanent, urmărind să ajungă experţi în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Oare este posibil ca urmaşii lui Hristos să fie lipsiţi de înţelepciune şi, în timp ce pretind a fi angajaţi în serviciul lui Dumnezeu, să-şi permită să rămână ignoranţi în privinţa căilor şi metodelor pe care trebuie să le utilizeze în lucrarea Sa? Străduinţa de a câştiga viaţa veşnică este mai presus de orice alte considerente pământeşti. Pentru a conduce sufletele la Hristos, este necesar un studiu al minţii şi o cunoaştere a naturii umane. Pentru a şti cum să-i abordezi pe oameni în vederea prezentării marelui subiect al adevărului, este nevoie de precauţie şi de rugăciune fierbinte. – 4T 67 (1876)

 

”Minte, Caracter, Personalitate”, Vol.1, Cap.1

Video

The Table Project - Introduction from The Table Project on Vimeo.

Câteva articole din arhiva noastră

    • Limita e cerul!
    • Alina Kartman
    • Întrebare: când cunoşti cu adevărat un om?! Când îi observi înclinaţiile sau când îi remarci principiile? Atunci când ştii cum ar (re)acţiona din fire sau [...]

    • Ce cauţi?
    • Marius Andrei
    • Cunoaşteţi vreun cuplu căsătorit de mulţi ani? Să spunem…căsătoriţi de 50 ani? Dar de 30 ani? Parcă sunt din ce în ce mai puţini. Chiar [...]

    • Virginitatea garantează mariajul perfect?
    • Echipa Re:spiro
    • Studiile recente realizate în SUA scot în evidenţă faptul că virginitatea este din nou în “trend”, fiind preţuită de către tineri. Potrivit acestei cercetări, o [...]

    • Interviu Re:spiro
    • Violeta Grigore
    • Asemănările între parteneri generează monotonie sau sunt cheia unei relaţii de durată? Cred că prea multă asemănare duce la monotonie. Dacă ar fi diferită de [...]

    • Efectul fluturelui
    • Lavinia Gedo
    • E bine ştiut că proverbele şi zicalele din popor sunt pe atât de adevărate, pe cât sunt de ironice şi amuzante. De la „vorba dulce [...]

    • Ești îndrăgostit?
    • Marius Andrei
    • Este foarte simplu să te îndrăgosteşti. Un număr destul de mare de tineri se îndrăgostesc de mai multe ori înainte de a se căsători. Probabil [...]

thumb thumb thumb thumb

Consiliere întrebări publice

icon 21.07.2010

Care sunt modalităţile de studiere ale Bibliei?

» vezi răspunsul consilierului
» vezi celelalte întrebări

Wallpaper cu verset biblic

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!

2 Corinteni 9:15 » descarcă

Devoțional zilnic


 

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6.33

Un profesor stătea în fața studenților săi. Când a început ora, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan și a început să-l umple cu pietre mari. I-a întrebat pe studenți dacă borcanul este plin. Cu toții au răspuns afirmativ.

Apoi a luat o cutie de pietricele și le-a turnat în borcan. Acestea s-au rostogoli printre pietrele mari și au umplut spațiile rămase libere. I-a întrebat din nou pe studenți dacă borcanul este plin, aceștia dând același răspuns afirmativ.

Apoi a luat o cutie cu nisip și l-a turnat în borcan, scuturându-l ușor. Nisipul a umplut puținul spațiu rămas liber

Administrează-ți bine clipele de care poți dispune în voie. Ele sunt asemenea unor diamante neșlefuite. Dacă le risipești, valoarea lor nu va fi cunoscută niciodată. Fructifică-le și vor deveni cele mai strălucitoare nestemate dintr-o viață trăită cu folos. (Ralph Waldo Emerson)

RSS Feeds & Parteneri

Primește noutățile în email

banner banner
banner