Comandă online pachetul oferit Revista Re:spiro și editura Viață și Sănătate: cartea Portrere în alb-negru / Biografii ale unor oameni ai curajului, credinței și perseverenței și ultimul număr al revistei.

 

 

Mecanicii, avocaţii, comercianţii şi oamenii din toate ramurile profesionale caută să se instruiască în mod permanent, urmărind să ajungă experţi în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Oare este posibil ca urmaşii lui Hristos să fie lipsiţi de înţelepciune şi, în timp ce pretind a fi angajaţi în serviciul lui Dumnezeu, să-şi permită să rămână ignoranţi în privinţa căilor şi metodelor pe care trebuie să le utilizeze în lucrarea Sa? Străduinţa de a câştiga viaţa veşnică este mai presus de orice alte considerente pământeşti. Pentru a conduce sufletele la Hristos, este necesar un studiu al minţii şi o cunoaştere a naturii umane. Pentru a şti cum să-i abordezi pe oameni în vederea prezentării marelui subiect al adevărului, este nevoie de precauţie şi de rugăciune fierbinte. – 4T 67 (1876)

 

”Minte, Caracter, Personalitate”, Vol.1, Cap.1

Video

The Table Project - Introduction from The Table Project on Vimeo.

Câteva articole din arhiva noastră

    • Drum bun!
    • Ionut Stanica
    • Am încărcat şi ultimul bagaj, apoi am pornit cu încredere că vom ajunge cu bine la destinaţie, drept confirmare de mai târziu a celui mai [...]

    • Sex etc.
    • Alina Kartman
    • Se vinde la chioşcurile de ziare, odată cu manualele de legislaţie rutieră şi cultura de masă. Atârnă aluziv şi comercial pe clădiri. Zâmbeşte lasciv din [...]

    • Raiul – așa cum ni-l imaginăm noi
    • Alex Badea
    • În sfârșit, îi convinsesem. Atât tata cât mai ales mama erau siguri că feciorul lor de 10 ani are nevoie de un animal de casă. [...]

    • Iubirea nu trece peste orice
    • Administrator
    • Iubirea trece peste orice! Văd tineri de vârsta mea cu banner-ul acesta mărşăluind entuziaşti. De ce sunt tinerii majoritatea celor care cred în asta? Mă [...]

    • Orbire temporară
    • Alina Kartman
    • Mulţi oameni cred că o relaţie se aseamănă un ou Kinder: le place ciocolata şi se aşteaptă să găsească o jucărie drăguţă înăuntru. De cele [...]

    • Suferinţa şi fericirea se întâlnesc…
    • Mirela Rădoi
    • „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi!” (Ioan 8:32) „Cine-ar fi bănuit că un studiu aprofundat al Bibliei îmi va modela caracterul? Că [...]

thumb thumb thumb thumb

Consiliere întrebări publice

icon 21.07.2010

Citim în Biblie că dragostea celor mai mulți se va răci. Oare se va întâmpla ceva deosebit într-o zi care sa-i schimbe pe cei mulți sau lucrurile vor evolua de la sine?

» vezi răspunsul consilierului
» vezi celelalte întrebări

Wallpaper cu verset biblic

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Eclesiastul 3:11 » descarcă

Devoțional zilnic


 

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6.33

Un profesor stătea în fața studenților săi. Când a început ora, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan și a început să-l umple cu pietre mari. I-a întrebat pe studenți dacă borcanul este plin. Cu toții au răspuns afirmativ.

Apoi a luat o cutie de pietricele și le-a turnat în borcan. Acestea s-au rostogoli printre pietrele mari și au umplut spațiile rămase libere. I-a întrebat din nou pe studenți dacă borcanul este plin, aceștia dând același răspuns afirmativ.

Apoi a luat o cutie cu nisip și l-a turnat în borcan, scuturându-l ușor. Nisipul a umplut puținul spațiu rămas liber

Administrează-ți bine clipele de care poți dispune în voie. Ele sunt asemenea unor diamante neșlefuite. Dacă le risipești, valoarea lor nu va fi cunoscută niciodată. Fructifică-le și vor deveni cele mai strălucitoare nestemate dintr-o viață trăită cu folos. (Ralph Waldo Emerson)

RSS Feeds & Parteneri

Primește noutățile în email

banner banner
banner